Depășirea
Obligații
Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:
a)să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;
b)să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
c)să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficienta față de vehiculul depășit;
d)să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat:
a)să nu mărească viteza de deplasare;
b)să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.